Kinetoterapie pentru acasa: recuperare ligamente

Kinetoterapia este o specializare care prinde din ce in ce mai mult la noi dar anumite secrete nu sunt dezvaluite de acesti terapeuti desi exercitile necesare recuperarii nu necesita supraveghere medicala. In cadrul ședințelor, un kinetoterapeut alege cele mai potrivite programe de exerciții care sǎ stimuleze mușchii pacientului(prin masare, echipament special, etc) , ȋn cazul ȋn care abilitǎțile sale motorii au fost afectate de o boalǎ sau de un accident. Dar cand vorbim de leziuni la nivelul ligamentelor, daca facem exceptie de cele de gradul III(cand ligamentul e complet rupt,) putem face exercitii specifice si fara ajutorul unui terapeut.

Din pacate acest lucru nu e posibil tot timpul deoarece cei care se specializeaza in kineto isi doresc sa castige cat mai mult. Eu predau Yoga de mult timp, particip la multe seminarii pe banii mei dar nu ezit sa ajut un om aflat in dificultate care se poate trata de unul singur, in locuinta lui.

  • Incalzirea ligamentelor:

Ligamentele sunt ca un cauciuc aflat in tensiune care se intinde in functie de puterea care il actioneaza si caldura. Cu cat este mai incalzit cu atat se intinde mai tare. Din aceasta cauza avemn nevoie ca toate lighaentele sa fie incalzite adecvat inainte de a face efort. Incalzirea adecvata a ligamentelor, tendoanelor si muscnhilor care le actioneaza se face prin exercitii specifice, yoga si streching.

1. Relaxarea si oxigenarea.

Incepem stand in picioare si ridicand mainile intinse pe langa corp inspirand aer adanc in piept, apoi expirand si lasand mainile relaxat inapoi pe langa corp. Repetam de 8-10 ori. Dupa ce am oxigenat corpul relaxam picioarele rand pe rand prin ridicarea lor la piept, unul cate unul de 4-5 ori apoi scuturam fiecare membru in parte fara a uita sa inspiram si expiram adanc.

2. Incalzirea coloanei, muschilor si ligamentelor.

Trecem la rotirea capului de 4-5 ori in fiecare parte apoi ridicam mainile la nivelul umarului si coboram trunchiul in stanga si in dreapta pana atingemn cu o mana genunchiul/partea superioara a piciorului iar cealalta indica spre tavan/cer. Repetam pentru fiecare parte de 8 ori.

Lasam mainile pe langa corp apoi ridicam umerii in tandem si apoi unul cate unul, rotindui relaxat. La fel facem si cu picioarele trecand de pe unul pe altul repede, flexand genunchii putin. In cazul in care progblema e la glezna si acest exercitiu provoaca durere ne asezam pe un scaun si facem acelasi lucru cu ambele picioare flexand talpa piciorului cat de repede putem. In tot acest timp tine spatele drept.

Pentru avansati/sportivi:

3. Inchinarea. Unul dintre specificele tuturor civilizatilor si religilor este inchinarea. Aceasta are mai multe forme. Se poate face stand in picioare, ridicand mainile si ducandu-le pana la podea unde ne sprijinim greutatea corpului pe ele iar apoi revenim la pozitia initiala flexand genunchii. Se poate face stand pe genunchi, ridicand mainile si lasanule impreuna cu tot corpul peste podea cat de mul putem. Se mai practica in pozitia de yoga sau stand in fund, pe podea cu picioarele intinse apropiate sau chiar departate. Repetam una din aceste variante de 8 ori.

4. Cumpana. La fel e o pozitie cunoscuta in toata lumea care necesita folosirea aproape a tuturor ligamentelor din corp. Ne sprijinim pe un picior in tim ce pe celalalt il intindem in spate, ridicand in acelasi timp mainile ca aripile unui avion. Repetam cu fiecare picior de 4 ori.

5. Lumanarea. La fel ca si cumpana, acest exercitiu necesita folosirea tuturor ligamentelor corpului. Ne intindem pe podea, sprijinim corpul pe manile puutin departate si ridicam bazinul si picioarele astfel incat picioarele sunt perpendicular pe podea si ne sprijinim pe gat, cap, umeri si maini. Tinem pozitia pana la 30 de secunde dupa care repetam de 4 ori.

Mai jos gasiti exercitii specifice pentru diferite tiputi de ligamente recomandate de kinetoterapeuti, ortopezi si chiar instructori de Yoga.

Pentru coloana vertrebrala:
Foarte multa lume simte dureri la coloana si cred ca au hernie de disc sau lombosciatica dar, cu exceptia cazurilor grave aceste dureri pot disparea in timp cu ajutorul ecercitilor.

1. Genunchii la piept

Pozitia de start: stai cu spatele intins pe o masa de lemn sau pe o suprafata ferma.

Actiune: pozitioneaza-ti mainile in spatele coapsei si trage-o spre piept. Pastreaza celalalt picior intins. Mentine pozitia timp de 30 de secunde, apoi schimba piciorul. Repeta miscarea.

2. Rotirea soldurilor

Pozitia de start: stai cu spatele intins pe o masa ori pe o suprafata perfect dreapta. Taliple trebuie sa fie si ele sprijinite pe masa, iar genunchii indoiti.

Actiune: incruciseaza-ti bratele pe piept. Intoarce-ti capul si trunchiul spre dreapta, in timp ce iti intorci genunchii spre stanga. Lasa-ti genunchii sa se relaxeze si nu forta. Apoi adu iarasi genunchii in pozitia de start, tinand capul drept. Executa si pentru partea opusa aceeasi miscare.

3. Ridicarea pelviana

Pozitia de start: stai asezata pe spate pe o suprafata perfect plata. Tine genunchii indoiti, iar talpile sprijinite pe sol. Mentine picioarele apropiate si incruciseaza-ti bratele pe piept.

Actiune: ridica sezutul de pe podea cat poti de sus, fara a te forta insa. Mentine aceasta pozitie timp de 5 secunde si apoi revino la pozitia initiala. Nu iti tine respiratia atunci cand ridici fesierii.

4. Pisica si camila

Pozitia de start: aseaza-te in genunchi pe podea si sprijina-te in maini. Mentine capul drept, astfel incat privirea sa fie inspre podea.

Actiune: arcuieste-ti trunchiul in jos cat de mult poti (asa cum face o pisica), fara a te forta. Nu trage de el, ci lasa-l sa se relaxeze in timp ce tu iti ridici privirea inspre tavan. Apoi adopta pozitia „camilei”, arcuindu-ti spatele si contractandu-ti muschii abdominali, in timp ce iti indrepti capul inspre podea. Toate nmiscarile trebuie sa fie initiate din zona lombara.

5. Extensia soldurilor

Pozitia de start: asaza-te pe o suprafata plana, sprijinindu-te in palme si in genunchi.

Actiune: adu un genunchi in fata, in timp ce iti cobori capul. Apoi indreapta capul inainte si intinde piciorul spre spate, intr-o pozitie paralela cu podeaua. Intoarce-te la pozitia de start si apoi repeta miscarea pentru celalalt picior.

2. Exercitii pentru umar

1. Pedulare

Principalele grupe de muschi lucrate: deltoidul, supraspinosul, infraspinosul, subscapularul

Recuperare Umar 1. Echipament necesar: nici unul

Repetari: 2 seturi de cate 10; Zile pe saptamana: 5-6

Instructiuni detaliate

Aplecati-va usor in fata si puneti o mana pe o masa pentru sprijin. Lasati celalalt brat sa atarne liber intr-o parte;
Pendulati usor bratul inainte si inapoi. Repetati exercitiul miscand bratul lateral, si apoi circular;
Repetati intreaga secventa cu celalalt brat.
Important: Nu rotiti spatele si mentineti genunchii flexibili

2. Intinderea umarului

Principalele grupe de muschi lucrate: deltoidul posterior; Trebuie sa resimtiti aceasta intindere pe fata posterioara a umarului

Recuperare umar 2. Echipament necesar: nici unul

Repetari: 4; Zile pe saptamana: 5-6

Instructiuni detaliate

Relaxati umerii si trageti usor un brat peste piept cat de mult puteti;
Mentineti intinderea timp de 30 de secunde si relaxati pentru alte 30 de secunde;
Repetati intreaga secventa cu celalalt brat.
Important: Nu fortati cotul prin tragere sau impingere

3. Rotatie interna pasiva

Principalele grupe de muschi lucrate: subscapularul; Trebuie sa resimtiti aceasta intindere pe fata anterioara a umarului

Rotatie interna umar. Echipament necesar: un bat usor

Repetari: 4 pe fiecare parte; Zile pe saptamana: 5-6

Instructiuni detaliate

Cu mainile la spate, tineti batul in causul palmei unei maini si apucati usor capatul opus cu cealalta mana;
Impingeti batul pe orizontala conform ilustratiei, astfel incat umarul sa fie intins la maxim, pana la punctul in care incepe sa doara;
Mentineti pozitia timp de 30 de secunde si apoi relaxati pentru alte 30 de secunde;
Repetati cu celalalta parte.
Important: Nu va aplecati si nu indoiti spatele in timpul exercitiului

4. Rotatie externa pasiva

Principalele grupe de muschi lucrate: infraspinos, rotundul mic; Trebuie sa resimtiti aceasta intindere pe fata posterioara a umarului

Rotatie externaEchipament necesar: un bat usor

Repetari: 4 pe fiecare parte; Zile pe saptamana: 5-6

Instructiuni detaliate

Apucati batul cu o mana si tineti de capatul opus cu cealalta mana;
Cotul corespunzator umarului care se intinde trebuie tinut strans pe langa corp; impingeti batul pe orizontala conform ilustratiei, pana la punctul in care incepe sa doara;
Mentineti pozitia timp de 30 de secunde si apoi relaxati pentru alte 30 de secunde;
Repetati cu celalalta parte.
Important: Tineti soldurile indreptate spre inainte si nu va rasuciti

5. Intinderea musculaturii in pozitia culcat

Principalele grupe de muschi lucrate: infraspinosul, rotundul mic; Trebuie sa resimtiti aceasta intindere pe fata posterioara si superioara a umarului

Exercitii Umar 5. Echipament necesar: nici unul

Repetari: 4 de 3 ori pe zi; Zile pe saptamana: zilnic

Instructiuni detaliate

Asezati-va intr-o parte pe o suprafata dura si plana, cu umarul afectat sub dvs. si cu cotul la 90º, conform ilustratiei; daca este nevoie, puteti aseza capul pe o perna, pentru confort;
Utilizati bratul sanatos pentru a impinge antebratul opus in jos; opriti impingerea daca simtiti o durere in partea posterioara a umarului afectat;
Mentineti pozitia timp de 30 de secunde, apoi relaxati bratul pentru 30 de secunde.
Important: Nu indoiti incheietura mainii si nu apasati la nivelul incheieturii mainii

EXERCITII DE TONIFIERE MUSCULARA

6. Tonifierea trapezului

Principalele grupe de muschi lucrate: trapezul; Trebuie sa resimtiti acest exercitiu pe fata posterioara a umarului si in partea superioara a spatelui

Exercitii umar 6. Echipament necesar: folositi o banda elastica de rezistenta potrivita. Pe masura ce exercitiul devine mai usor de efectuat, avansati la 3 seturi de cate 12 repetari. Daca aveti acces la o sala de gimnastica acest exercitiu poate fi efectuat cu ajutorul unui aparat special. Instructorul de fitness va poate da instructiuni cu privire la utilizarea in siguranta a aparatului respectiv.

Repetari: 3 seturi de cate 8; Zile pe saptamana: 3

Instructiuni detaliate

Realizati o bucla de aproximativ 90 cm cu ajutorul unei benzi elastice si legati-o la capete; atasati bucla de manerul usii sau de un alt obiect stabil;
Stati in picioare si apucati banda, tinand cotul indoit pe langa corp, conform ilustratiei pentru pozitia de start;
Tineti bratul pe langa corp si trageti usor de cot inspre inapoi;
Reveniti usor la pozitia de inceput si repetati.
Important: Tineti omoplatii apropiati in timp ce trageti de banda

7. Rotatie externa cu bratul abdus la 90º

Principalele grupe de muschi lucrate: infraspinosul si rotundul mic; Trebuie sa resimtiti acest exercitiu pe fata posterioara a umarului si in partea superioara a spatelui

Exercitii umar 7. Echipament necesar: folositi o banda elastica de rezistenta potrivita. Pe masura ce exercitiul devine mai usor de efectuat, avansati la 3 seturi de cate 12 repetari. Daca aveti acces la o sala de gimnastica acest exercitiu poate fi efectuat cu ajutorul unui aparat special. Instructorul de fitness va poate da instructiuni cu privire la utilizarea in siguranta a aparatului respectiv.

Repetari: 3 seturi de cate 8; Zile pe saptamana: 3

Instructiuni detaliate

Realizati o bucla de aproximativ 90 cm cu ajutorul unei benzi elastice si legati-o la capete; atasati bucla de manerul usii sau de un alt obiect stabil;
Stati in picioare si apucati banda, tinand cotul indoit la 90º si ridicat la inaltimea umarului, conform ilustratiei pentru pozitia de start;
Tinand in continuare umarul si cotul la acelasi nivel, ridicati usor banda pana la nivelul capului;
Reveniti usor la pozitia de inceput si repetati.
Important: Tineti permanent cotul in aceeasi linie cu umarul

8. Rotatia interna

Principalele grupe de muschi lucrate: pectoralii, subscapularul; Trebuie sa resimtiti acest exercitiu la nivelul pieptului si al umarului

Exercitii umar 8. Echipament necesar: folositi o banda elastica de rezistenta potrivita. Pe masura ce exercitiul devine mai usor de efectuat, avansati la 3 seturi de cate 12 repetari. Daca aveti acces la o sala de gimnastica acest exercitiu poate fi efectuat cu ajutorul unui aparat special. Instructorul de fitness va poate da instructiuni cu privire la utilizarea in siguranta a aparatului respectiv.

Repetari: 3 seturi de cate 8; Zile pe saptamana: 3

Instructiuni detaliate

Realizati o bucla de aproximativ 90 cm cu ajutorul unei benzi elastice si legati-o la capete; atasati bucla de manerul usii sau de un alt obiect stabil;
Stati in picioare si apucati banda tinand cotul indoit si pe langa corp, conform ilustratiei pentru pozitia de start;
Mentineti cotul pe langa corp si rotati intern bratul, ca in figura alaturata;
Reveniti usor la pozitia de inceput si repetati.
Important: Tineti cotul lipit de partea laterala a corpului

9. Rotatia externa

Principalele grupe de muschi lucrate: infraspinosul, rotundul mic, deltoidul posterior; Trebuie sa resimtiti acest exercitiu pe fata posterioara a umarului si in partea superioara a spatelui

Exercitii umar 9. Echipament necesar: folositi o banda elastica de rezistenta potrivita. Pe masura ce exercitiul devine mai usor de efectuat, avansati la 3 seturi de cate 12 repetari. Daca aveti acces la o sala de gimnastica acest exercitiu poate fi efectuat cu ajutorul unui aparat special. Instructorul de fitness va poate da instructiuni cu privire la utilizarea in siguranta a aparatului respectiv.

Repetari: 3 seturi de cate 8; Zile pe saptamana: 3

Instructiuni detaliate

Realizati o bucla de aproximativ 90 cm cu ajutorul unei benzi elastice si legati-o la capete; atasati bucla de manerul usii sau de un alt obiect stabil;
Stati in picioare si apucati banda cu mana opusa, tinand cotul indoit si pe langa corp, conform ilustratiei pentru pozitia de start;
Mentineti cotul pe langa corp si rotiti usor bratul spre exterior;
Reveniti usor la pozitia de inceput si repetati.
Important: Tineti omoplatii apropiati atunci cand reveniti la pozitia de start

10. Flexia cotului

Principalele grupe de muschi lucrate: bicepsii; Trebuie sa resimtiti acest exercitiu pe fata anterioara a antebratului

Exercitii umar 10. Echipament necesar: incepeti cu o greutate care permite 3 seturi de cate 8 repetari si avansati pana ajungeti la 3 seturi de cate 12 repetari. Pe masura ce exercitiul devine mai usor, adaugati cate 0,5 kg pana ajungeti la maxim 2,5 kg; de fiecare data cand adaugati greutati, incepeti cu 3 seturi de cate 8 repetari.

Repetari: 3 seturi de cate 8; Zile pe saptamana 3

Instructiuni detaliate

Stati in picioare, cu spatele drept si greutatea distribuita in mod egal pe ambele picioare;
Tineti cotul pe langa corp si aduceti greutatea usor spre umar, conform ilustratiei;
Mentineti pozitia pentru 2 secunde;
Reveniti usor la pozitia initiala si repetati.
Important: Nu faceti miscari bruste si nu balansati bratul

11. Extensia cotului

Principalele grupe de muschi lucrate: tricepsii; Trebuie sa resimtiti acest exercitiu pe fata posterioara a bratului

Exercitii umar 11. Echipament necesar: incepeti cu o greutate care permite 3 seturi de cate 8 repetari si avansati pana ajungeti la 3 seturi de cate 12 repetari. Pe masura ce exercitiul devine mai usor, adaugati cate 0,5 kg pana ajungeti la maxim 2,5 kg; de fiecare data cand adaugati greutati, incepeti cu 3 seturi de cate 8 repetari.

Repetari: 3 seturi de cate 8; Zile pe saptamana: 3

Instructiuni detaliate

Stati in picioare, cu spatele drept si greutatea distribuita in mod egal pe ambele picioare;
Ridicati bratul si indoiti cotul cu greutatea in spatele capului; sprijiniti bratul cu cealalta mana, amplasata sub cot;
Indreptati usor cotul si aduceti greutatea deasupra capului;
Mentineti pozitia pentru 2 secunde;
Coborati usor bratul inapoi in spatele capului si repetati.
Important: Tineti contractati muschii abdominali si nu arcuiti spatele

12. Tonifierea trapezului

Principalele grupe de muschi lucrate: deltoidul lateral si posterior, supraspinosul, trapezul; Trebuie sa resimtiti acest exercitiu pe fata posterioara a umarului si pe partea superioara a spatelui

Exercitii umar 12. Echipament necesar: incepeti cu o greutate care permite 3 pana la 4 seturi de cate 20 repetari fara sa provoace durere. Pe masura ce exercitiul devine mai usor, adaugati cate 1–1,5 kg dar reduceti numarul de repetari; avansati pana la 3 seturi de cate 15 repetari cu fiecare greutate adaugata, greutatea maxima ajungand la aproximativ 2,5–3 kg.

Repetari: 3 seturi de catre 20; Zile pe saptamana: 3-5

Instructiuni detaliate

Puneti genunchiul pe o bancheta sau un scaun si aplecati-va in fata astfel incat mana sa atinga bancheta si sa va sprijine greutatea; cealalta mana se tine pe langa corp, cu palma indreptata spre acesta;
Ridicati usor bratul (cu degetul mare privind in sus) si opriti-va cand mana este la nivelul umarului, bratul fiind paralel cu podeaua;
Coborati usor bratul in pozitia initiala in timp ce numarati pana la 5.
Important: Folositi o greutate care face dificile ultimele repetari, fara insa a provoca durere

13. Mobilizarea scapulei (ex. 1)

Principalele grupe de muschi lucrate: trapezul; Trebuie sa resimtiti acest exercitiu in partea superioara a spatelui, la nivelul omoplatului

Exercitii umar 13. Echipament necesar: nici unul

Repetari: 10; Zile pe saptamana: 3

Instructiuni detaliate

Asezati-va pe burta cu bratele pe langa corp; sprijiniti fruntea de o perna pentru confort;
Trageti usor de umeri spre inapoi si in josul spatelui, cat de mult puteti, unind omoplatii si deplsandu-i inferior;
Relaxati pana la jumatatea pozitiei si mentineti timp de 10 secunde;
Relaxati si repetati de 10 ori.
Important: Nu tensionati gatul

14. Mobilizarea scapulei (ex. 2)

Principalele grupe de muschi lucrate: trapez, dintat; Trebuie sa resimtiti acest exercitiu in partea superioara a spatelui, la nivelul omoplatului

Exercitii umar 14. Echipament necesar: incepeti cu o greutate care permite 2 seturi de cate 8 – 10 repetari si avansati pana la 3 seturi de cate 15 repetari; pe masura ce va este mai usor, adaugati cate 0,5 kg pana la un maxim de 2,5 kg; la fiecare crestere a greutatii, reincepeti de la 2 seturi de cate 8–10 repetari.

Repetari: 2 seturi de cate 10; Zile pe saptamana: 3

Instructiuni detaliate

Asezati-va pe burta, pe o masa sau pe un pat, cu bratul afectat lasat sa atarne peste margine;
Tineti cotul intins si ridicati usor greutatea apropiind omoplatii, cat de mult suportati;
Reveniti usor la pozitia initiala si repetati.
Important: Nu aduceti umarul spre ureche

15. Abductia umarului la marginea mesei

Principalele grupe de muschi lucrate: trapezul, infraspinosul, rotundul mic, deltoidul posterior; Trebuie sa resimtiti acest exercitiu in partea posterioara a umarului si in partea superioara a spatelui

Exercitii umar 15. Echipament necesar: incepeti cu o greutate care permite 3 seturi de cate 8 repetari si avansati pana la 3 seturi de cate 12 repetari; pe masura ce va este mai usor, adaugati cate 0,5 kg pana la un maxim de 2,5 kg; la fiecare crestere a greutatii, reincepeti de la 3 seturi de cate 8 repetari.

Repetari: 3 seturi de cate 8; Zile pe saptamana: 3

Instructiuni detaliate

Asezati-va pe burta, pe o masa sau pe un pat, cu bratul afectat lasat sa atarne peste margine;
Tineti bratul intins si ridicati-l usor pana la nivelul ochilor, conform ilustratiei;
Coborati-l usor la pozitia initiala si repetati.
Important: Controlati miscarea pe masura ce coborati greutatea

16. Rotatia interna si externa, cu greutate

Principalele grupe de muschi lucrate: Rotatia interna – deltoidul anterior, pectoralii, subscapularul, muschiul latissimus; Rotatia externa – deltoidul posterior, infraspinosul, rotundul mic; Trebuie sa resimtiti exercitiul in partea posterioara si anterioara a umarului, in piept si pe partea superioara a spatelui

Exercitii umar 16. Echipament necesar: incepeti cu o greutate care permite 3–4 seturi de cate 20 repetari fara sa provoace durere. Pe masura ce exercitiul devine mai usor, adaugati cate 1–1,5 kg dar reduceti numarul de repetari; avansati pana la 3 seturi de cate 15 repetari cu fiecare greutate adaugata, greutatea maxima ajungand la aproximativ 2,5–3 kg.

Repetari: 3-4 seturi de cate 20; Zile pe saptamana: 3-5

Instructiuni detaliate

Asezati-va pe spate, pe o suprafata plana;
Intindeti bratul spre exterior (abductie de 90º) si indoiti cotul la 90º cu varfurile degetelor indreptate in sus, conform ilustratiei;
Mentinand cotul indoit si pe suprafata plana, miscati usor bratul astfel incat sa descrieti un arc de cerc (ca in figura).
Important: Folositi o greutate care face dificile ultimele repetari, fara insa a provoca durere

17. Rotatia externa, cu greutate

Principalele grupe de muschi lucrate: infraspinosul, rotundul mic, deltoidul; Trebuie sa resimtiti exercitiul in partea posterioara a umarului si pe partea superioara a spatelui

Exercitii umar 17. Echipament necesar: incepeti cu o greutate care permite 2 seturi de cate 8–10 repetari (aproximativ 0,5–1 kg) si avansati pana la 3 seturi de cate 5 repetari; pe masura ce va este mai usor, adaugati cate 0,5 kg pana la un maxim de 2,5 kg; la fiecare crestere a greutatii, reincepeti de la 2 seturi de cate 8–10 repetari.

Repetari: 2 seturi de cate 10; Zile pe saptamana: 3

Instructiuni detaliate

Asezati-va pe o parte, pe o suprafata plana, solida, cu bratul sanatos sub dvs., si capul asezat pe brat;
Tineti bratul afectat pe langa corp conform ilustratiei, cu cotul indoit la un unghi de 90º;
Tinand bratul pe langa corp, rotiti usor bratul la nivelul umarului, ridicand greutatea in pozitie verticala;
Coborati usor greutatea in pozitia initiala in timp ce numarati pana la 5.
Important: Aveti grija sa nu va rasturnati pe spate in timpul ridicarii greutatii

18. Rotatia interna, cu greutate

Principalele grupe de muschi lucrate: subscapularul, rotundul mare; Trebuie sa resimtiti exercitiul in partea anterioara a umarului

Exercitii umar 18. Echipament necesar: incepeti cu o greutate care permite 2 seturi de cate 8–10 repetari (aproximativ 0,5–1 kg) si avansati pana la 3 seturi de cate 5 repetari; pe masura ce va este mai usor, adaugati cate 0,5 kg pana la un maxim de 2,5 kg; la fiecare crestere a greutatii, reincepeti de la 2 seturi de cate 8–10 repetari.

Repetari: 2 seturi de cate 10; Zile pe saptamana: 3

Instructiuni detaliate

Asezati-va pe o parte, pe o suprafata plana, solida, cu bratul afectat sub dvs.; asezati o perna sub cap pentru a mentine coloana dreapta;
Tineti bratul afectat perpendicular pe corp conform ilustratiei, cu cotul indoit la un unghi de 90º;
Mentinand cotul indoit si perpendicular pe corp, rotiti usor bratul la nivelul umarului, ridicand greutatea in pozitie verticala;
Coborati usor greutatea in pozitia initiala.
Important: Aveti grija sa nu va rasturnati pe spate in timpul ridicarii greutatii

3. Exercitii pentru sold:

1. Intinderea tractului ilio-tibial in pozitia „stand in picioare”

Principalele grupe de muschi lucrate: muschiul tensor al fasciei lata; Trebuie sa resimtiti aceasta intindere pe exteriorul soldului

Recuperare sold 1. Echipament necesar: nici unul

Repetari: 2 seturi de cate 4; Zile pe saptamana: zilnic

Instructiuni detaliate

Asezati-va in apropierea unui zid, pentru a va putea sprijini;
Incrucisati piciorul cel mai apropiat de zid inapoia celuilalt;
Aplecati soldul inspre zid pana cand simtiti o intindere in exteriorul soldului; mentineti intinderea pentru 30 de secunde;
Repetati miscarea cu partea cealalta, iar apoi repetati intreaga serie de inca 4 ori.
Important: Nu va aplecati in fata si nu va indoiti de la mijloc

2. Intinderea soldului prin rotatie in pozitia sezanda

Principalele grupe de muschi lucrate: muschiul piriform; Trebuie sa resimtiti aceasta intindere in fese dar si in lateralul acestora

Exercitii sold 2. Echipament necesar: nici unul

Repetari: 2 seturi de cate 4; Zile pe saptamana: zilnic

Instructiuni detaliate

Asezati-va pe jos, cu picioarele intinse bine in fata. Incrucisati-va picioarele ca in figura;
Rasuciti-va usor peste piciorul indoit, sprijinindu-va cu mana de podea;
Puneti bratul opus pe coapsa indoita si ajutati-va de el pentru a va rasuci si mai mult;
Uitati-va peste umar si mentineti intinderea pentru 30 de secunde; reveniti usor spre centru;
Inversati pozitia picioarelor si repetati intinderea pe cealalta parte. Repetati intreaga serie de inca 4 ori.
Important: Mentineti sezutul ferm aplicat pe podea in timpul exercitiului

3. Genunchiul la piept

Principalele grupe de muschi lucrate: muschii fesieri; Trebuie sa resimtiti aceasta intindere in fese

Exercitii sold 3. Echipament necesar: nici unul

Repetari: 2 seturi de cate 4; Zile pe saptamana: zilnic

Instructiuni detaliate

Asezati-va cu spatele pe podea si cu picioarele intinse bine;
Indoiti un genunchi si apucati tibia cu ambele maini;
Trageti usor de genunchi inspre piept, pana la maxim;
Mentineti intinderea timp de 30 secunde si relaxati tot pentru 30 de secunde.
Repetati cu piciorul celalalt, apoi apropiati picioarele. Repetati intreaga serie de 4 ori.
Important: Tineti spatele ferm sprijinit de podea

4. Intinderea ishiogambierilor in pozitia „stand pe spate”

Principalele grupe de muschi lucrate: muschii ischio-gambieri; Trebuie sa resimtiti aceasta intindere in partea posterioara a coapsei si in spatele genunchiului

Exercitii sold 4. Echipament necesar: nici unul

Repetari: 2 seturi de cate 4; Zile pe saptamana: zilnic

Instructiuni detaliate

Asezati-va pe spate cu ambii genunchi indoiti;
Ridicati un picior de pe podea si indreptati genunchiul spre piept; inchideti palmele in spatele coapsei, sub genunchi;
Indreptati piciorul si trageti usor de el spre cap pana cand simtiti o intindere (daca aveti dificultati in a inchide palmele in spatele coapsei, folositi un prosop; apucati marginile prosopului si trageti de picior inspre dvs.);
Metineti pozitia intre 30 si 60 de secunde si relaxati pentru 30 de secunde;
Repetati cu celalalt picior si apoi repetati intreaga serie de 4 ori.
Important: Nu trageti de articulatia genunchiului

EXERCITII DE TONIFIERE MUSCULARA

5. Abductia soldului

Principalele grupe de muschi lucrate: muschii abductori; Trebuie sa resimtiti acest exercitiu in coapsa exterioara si in fese

Exercitii sold 5. Echipament necesar: incepeti cu o greutate care permite 8 repetari (de obicei 2 kg) si avansati la 12 repetari; pe masura ce exercitiul devine mai usor adaugati cate o greutate de aproximativ jumatate de kilogram. De fiecare data cand cresteti greutatea, incepeti cu 8 repetitii si continuati pana cand puteti face 12. Opriti-va la greutati de 4 kg.

Repetari: 8; Zile pe saptamana: 2-3

Instructiuni detaliate

Asezati-va jos, pe o parte, cu piciorul afectat deasupra si piciorul de dedesubt indoit astfel incat sa serveasca drept suport;
Intindeti piciorul de deasupra si ridicati-l la 45°;
Metineti pozitia pentru 5 secunde;
Coborati usor piciorul si relaxati pentru 2 secunde; repetati
Important: Nu fortati ridicarea piciorului prea sus. Exteriorul coapsei trebuie indreptat spre tavan

6. Adductia soldului

Principalele grupe de muschi lucrate: muschii adductori; Trebuie sa resimtiti acest exercitiu pe interiorul coapsei

Exercitii sold 6. Echipament necesar: incepeti cu o greutate care permite 8 repetari (de obicei 2 kg) si avansati la 12 repetari; pe masura ce exercitiul devine mai usor adaugati cate o greutate de aproximativ jumatate de kilogram. De fiecare data cand cresteti greutatea, incepeti cu 8 repetitii si continuati pana cand puteti face 12. Opriti-va la greutati de 4 kg.

Repetari: 8; Zile pe saptamana: 2-3

Instructiuni detaliate

Asezati-va pe podea pe partea cu piciorul afectat, cu ambele picioare intinse bine;
Indoiti piciorul de deasupra si incrucisati-l peste cel afectat, ca in figura;
Ridicati piciorul afectat la aproximativ 15 – 20 cm de la podea;
Mentineti pozitia timp de 5 secunde;
Coborati usor piciorul si relaxati timp de 2 secunde; repetati
Important: Puneti o mana pe podea in fata abdomenului pentru a impiedica alunecarea pe spate

7. Extensia soldului

Principalele grupe de muschi lucrate: muschii fesieri mari; Trebuie sa resimtiti acest exercitiu in fese

Exercitii sold 7. Echipament necesar: incepeti cu o greutate care permite 8 repetari (de obicei 2 kg) si avansati la 12 repetari; pe masura ce exercitiul devine mai usor adaugati cate o greutate de aproximativ jumatate de kilogram. De fiecare data cand cresteti greutatea, incepeti cu 8 repetitii si continuati pana cand puteti face 12. Opriti-va la greutati de 4 kg.

Repetari: 8; Zile pe saptamana: 2-3

Instructiuni detaliate

Asezati-va pe burta pe o suprafata ferma, plana, cu o perna sub solduri;
Indoiti un genunchi la 90°;
Ridicati piciorul in sus, conform imaginii;
Coborati usor piciorul pe podea numarand pana la 5;
Repetati, apoi reluati exercitiul si cu piciorul celalalt.
Important: Relaxati capul, gatul si partea superioara a corpului in timpul exercitiului

8. Rotatia interna a soldului

Principalele grupe de muschi lucrate: ischiogambierii interni; Trebuie sa resimtiti aceast exercitiu in partea posterioara a coapsei

Exercitii sold 8. Echipament necesar: incepeti cu o greutate care permite 8 repetari (de obicei 2 kg) si avansati la 12 repetari; pe masura ce exercitiul devine mai usor adaugati cate o greutate de aproximativ jumatate de kilogram. De fiecare data cand sporiti greutatea, incepeti cu 8 repetitii si continuati pana cand puteti face 12. Opriti-va la greutati de 4 kg.

Repetari: 8; Zile pe saptamana: 2-3

Instructiuni detaliate

Asezati-va pe o parte, pe o masa sau o banca de kinetoterapie, cu o perna intre coapse; puneti bratul de jos in fata corpului si folositi o perna sub cap, pentru confort, daca este necesar;
Aduceti piciorul de deasupra in fata si lasati talpa piciorului in jos astfel incat sa fie sub nivelul mesei, conform celor ilustrate in figura „start”; piciorul de jos poate fi putin indoit pentru echilibru;
Rotiti intern soldul si ridicati piciorul cat de sus se poate conform celor ilustrate in figura „final”;
Coborati usor piciorul pana in pozitia de „start”, numarand pana la 5;
Repetati si reluati exercitiul pe partea cealalta.
Important: Mentineti-va echilibrul pe centru si nu aplecati corpul nici in fata nici in spate

9. Rotatia externa a soldului

Principalele grupe de muschi lucrate: muschii piriformi; Trebuie sa resimtiti aceast exercitiu in fese

Exercitii sold 9. Echipament necesar: incepeti cu o greutate care permite 8 repetari (de obicei 2 kg) si avansati la 12 repetari; pe masura ce exercitiul devine mai usor adaugati cate o greutate de aproximativ jumatate de kilogram. De fiecare data cand cresteti greutatea, incepeti cu 8 repetitii si continuati pana cand puteti face 12. Opriti-va la greutati de 4 kg.

Repetari: 8; Zile pe saptamana: 2-3

Instructiuni detaliate

Asezati-va pe o parte, pe o masa sau o banca de kinetoterapie; puneti bratul de jos in fata corpului si folositi o perna sub cap, pentru confort, daca este necesar;
Aduceti piciorul de dedesubt in fata si lasati talpa piciorului in jos astfel incat sa fie sub nivelul mesei; piciorul de deasupra va fi intins majoritatea timpului pentru a va ajuta sa va echilibrati;
Rotiti extern soldul si ridicati piciorul cat de sus se poate conform celor ilustrate in figura „final”;
Coborati usor piciorul pana in pozitia de „start”, numarand pana la 5;
Repetati si reluati exercitiul pe partea cealalta.
Important: Mentineti-va echilibrul pe centru si nu aplecati corpul nici in fata nici in spate

4. Exercitii pentru glezna:

1. Intinderea tendonului lui Ahile

Principalele grupe de muschi lucrate: Complexul gastrocnemian-solear (partea posterioara a gambei); Trebuie sa resimtiti o intindere a musculaturii in gamba si in glezna

Recuperare Glezna 1. Echipament necesar: nici unul

Repetari: 2 seturi de cate 10; Zile pe saptamana: 6-7

Instructiuni detaliate

Stati cu fata la perete si cu piciorul sanatos indreptat in fata. Indoiti usor genunchiul. Tineti piciorul afectat in spate si drept (genunchiul in extensie), cu talpa si degetele usor indreptate spre interior;
Tineti ambele talpi pe podea si impingeti coapsele inspre zid;
Mentineti pozitia timp de 30 de secunde si relaxati pentru inca 30 de secunde. Repetati miscarea.
Important: Nu arcuiti spatele

2. Intinderea tendonului lui Ahile cu genunchiul indoit

Principalele grupe de muschi lucrate: muschiul solear; Trebuie sa resimtiti aceasta intindere in gamba, in exteriorul gleznei si in talpa

Exercitii glezna 2. Echipament necesar: nici unul

Repetari: 2 seturi de cate 10; Zile pe saptamana: 6-7

Instructiuni detaliate

Stati cu fata la perete si cu piciorul sanatos indreptat in fata. Indoiti usor genunchiul. Tineti piciorul afectat in spate, cu genunchiul indoit si degetele usor indreptate spre interior;
Tineti ambele talpi pe podea si impingeti coapsele inspre zid;
Mentineti pozitia timp de 30 de secunde si relaxati pentru inca 30 de secunde. Repetati miscarea.
Important: Tineti soldurile centrate pe ambele picioare

3. Rularea unei mingi de tenis

Principalele grupe de muschi lucrate: Fascia plantara; Trebuie sa resimtiti aceasta intindere in talpa

Exercitii glezna 3. Echipament necesar: o minge de tenis

Repetari: 1; Zile pe saptamana: zilnic

Instructiuni detaliate

Asezati-va pe un scaun stabil si puneti ambele talpi pe podea;
Rulati timp de 2 minute o minge de tenis cu bolta talpii piciorului afectat.
Important: Stati cu spatele drept si calcaiul indreptat spre scaun

4. Extensie pasiva cu ajutorul unui prosop

Principalele grupe de muschi lucrate: Complexul gastrocnemian-solear (partea posterioara a gambei); Trebuie sa resimtiti aceasta intindere in gamba si in calcai

Exercitii glezna 4. Echipament necesar: un prosop

Repetari: 2 seturi de cate 10; Zile pe saptamana: 6-7

Instructiuni detaliate

Asezati-va pe jos cu ambele picioare intinse in fata;
Infasurati un prosop in jurul varfului labei piciorului si prindeti capetele prosopului cu mainile;
Tineti piciorul afectat intins in fata si trageti marginile prosopului spre corp;
Metineti timp de 30 de secunde si relaxati pentru alte 30 de secunde. Repetati miscarea de 3 ori.
Important: Stati cu spatele drept si cu picioarele intinse bine

EXERCITII DE TONIFIERE MUSCULARA

5. Ridicari pe varful picioarelor

Principalele grupe de muschi lucrate: Complexul gastrocnemian-solear (partea posterioara a gambei); Trebuie sa resimtiti acest exercitiu in partea posterioara a gambei

Exercitii glezna 5. Echipament necesar: un scaun de sprijin

Repetari: 2 seturi de cate 10; Zile pe saptamana: 6-7

Instructiuni detaliate

Stati in picioare, astfel incat greutatea corporala sa fie distribuita in mod egal pe ambele picioare; tineti-va de spatarul unui scaun sau de un perete, pentru echilibru;
Ridicati piciorul sanatos de pe podea astfel incat toata greutatea sa fie pe piciorul afectat;
Ridicati calcaiul piciorului afectat cat de sus puteti, si apoi coborati;
Repetati miscarea de 10 ori.
Important: Nu indoiti genunchiul piciorului cu care lucrati

6. Mobilizarea gleznei

Principalele grupe de muschi lucrate: muschii ce mobilizeaza glezna; Trebuie sa resimtiti acest exercitiu de la varful piciorului pana la glezna

Exercitii glezna 6. Echipament necesar: nici unul

Repetari: 2 seturi; Zile pe saptamana: zilnic

Instructiuni detaliate

Asezati-va jos astfel incat laba piciorului sa nu atinga podeaua;
Cu ajutorul labei piciorului, scrieti in aer fiecare litera a alfabetului.
Important: Faceti miscari mici, utilizand doar laba piciorului si glezna

7. Onduleuri cu prosopul

Principalele grupe de muschi lucrate: muschii flexori ai piciorului; Trebuie sa resimtiti acest execitiu la nivelul degetelor

Exercitii glezna 7. Echipament necesar: un prosop de maini

Repetari: 5; Zile pe saptamana: Zilnic

Instructiuni detaliate

Asezati-va cu ambele picioare pe podea si plasati un prosop mic pe podea in fata dvs.;
Apucati centrul prosopului cu degetele de la picioare si rasuciti-l spre dvs.;
Relaxati si repetati.
Important: Puteti creste dificultatea acestui exercitiu prin amplasarea unei gretuati la capatul prosopului

8. Flexia plantara si flexia dorsala a gleznei

Principalele grupe de muschi lucrate: tricepsul sural (partea posterioara a gambei), tibialul anterior; Trebuie sa resimtiti acest exercitiu in gamba, spatele calcaiului, si varful piciorului

Exercitii glezna 8. Echipament necesar: utilizati o banda elastica cu un grad potrivit de rezistenta

Repetari: 3 seturi de cate 10; Zile pe saptamana: 3

Instructiuni detaliate

Asezati-va pe podea cu picioarele intinse bine in fata;
Pentru flexia dorsala, prindeti banda elastica de un scaun sau de piciorul mesei si infasurati-o apoi in jurul labei piciorului;
Trageti degetele de la picioare inspre dumneavoastra si reveniti apoi usor la pozitia initiala;
Pentru flexia plantara, infasurati banda elastica in jurul labei piciorului si tineti capetele in maini;
Intindeti usor degetele de la picioare spre inainte si reveniti usor la pozitia initiala. Repetati de 10 ori.
Important: Tineti piciorul drept si calcaiul sprijinit de podea.

5. Exercitii pentru genunchi:
1. Intinderea tendonului lui Ahile

Principalele grupe de muschi lucrate: complexul gastrocnemian-solear (partea posterioara a gambei); Trebuie sa resimtiti aceasta intindere in gamba si in glezna

Exercitii genunchi 1. Echipament necesar: nici unul

Repetari: 2 seturi de cate 4; Zile pe saptamana: 6-7

Instructiuni detaliate

Stati cu fata la perete si cu piciorul sanatos indreptat in fata. Indoiti usor genunchiul. Tineti piciorul afectat in spate si drept (genunchiul in extensie), cu talpa si degetele usor indreptate spre interior;
Tineti ambele talpi pe podea si impingeti coapsele inspre zid;
Mentineti pozitia timp de 30 de secunde si relaxati pentru inca 30 de secunde. Repetati miscarea.
Important: Nu arcuiti spatele

2. Intinderea cvadricepsului in pozitia „stand in picioare”

Principalele grupe de muschi lucrate: Cvadricepsii; Trebuie sa resimtiti aceasta intindere in partea anterioara a coapsei

Exercitii genunchi 2. Echipament necesar: nici unul

Repetari: 2-3; Zile pe saptamana: 4-5

Instructiuni detaliate

Sprijiniti-va de spatarul unui scaun sau de un perete pentru a va pastra echilibrul;
Indoiti genunchiul si ridicati calcaiul spre fese;
Apucati glezna cu mana si trageti usor calcaiul spre corp;
Mentineti pozitia timp de 30 pana la 60 de secunde;
Repetati exercitiul cu celalalt picior.
Important: Nu arcuiti si nu rotiti spatele

3. Intinderea ischiogambierilor in pozitia „stand pe spate”

Principalele grupe de muschi lucrate: muschii ischio-gambieri; Trebuie sa resimtiti aceasta intindere in coapsa posterioara si in spatele genunchiului

Exercitii genunchi 3. Echipament necesar: nici unul

Repetari: 2-3; Zile pe saptamana: 4-5

Instructiuni detaliate

Asezati-va pe spate cu ambii genunchi indoiti;
Ridicati un picior de pe podea si indreptati genunchiul spre piept; inchideti palmele in spatele coapsei, sub genunchi;
Tineti piciorul indreptat in sus si trageti usor de el spre cap pana cand simtiti o intindere (daca aveti dificultati in a inchide palmele in spatele coapsei, folositi un prosop; apucati marginile prosopului si trageti de picior inspre dvs.);
Metineti pozitia intre 30 si 60 de secunde si relaxati pentru 30 de secunde;
Repetati cu celalalt picior.
Important: Nu trageti de articulatia genunchiului

EXERCITII DE TONIFIERE MUSCULARA

4. Genuflexiuni

Principalele grupe de muschi lucrate: Cvadricepsii, muschii fesieri, ischio-gambierii; Trebuie sa resimtiti acest exercitiu in coapsa anterioara, posterioara si in fese

Exercitii genunchi 4. Echipament necesar: Pe masura ce exercitiul devine mai usor de executat, cresteti dificultatea prin tinerea unor greutati in mana. Incepeti cu greutati de cate 2 kg si adaugati progresiv greutati pana la 4 kg.

Repetari: 3 seturi de cate 10; Zile pe saptamana: 4-5

Instructiuni detaliate

Stati in picioare, cu varful picioarelor departate; mainile pot fi tinute pe coapse sau intinse in fata; daca este nevoie, folositi spatarul unui scaun sau un perete pentru echilibru;
Tineti pieptul in fata si coborati usor coapsele aproximativ 25 cm, ca si cand v-ati aseza pe scaun;
Plasati greutatea corpului pe calcaie si mentineti pozitia timp de 5 secunde;
Impingeti in calcaie si reveniti in pozitia stand in picioare.
Important: Nu va aplecati cu trunchiul in fata

5. Tonifierea muschilor ischio-gambieri

Principalele grupe de muschi lucrate: muschii ischio-gambieri; Trebuie sa resimtiti acest exercitiu in coapsa posterioara

Exercitii genunchi 5. Echipament necesar: Pe masura ce exercitiul devine mai usor de executat, cresteti dificultatea prin plasarea unor greutati pe glezna. Incepeti cu greutati de cate 2 kg si adaugati progresiv greutati pana la circa 4 kg. Daca aveti posibilitatea sa mergeti la o sala de gimnastica, acest exercitiu poate fi realizat cu ajutorul unui echipament special. Antrenorul va poate da instructiuni despre modul in care puteti utiliza aparatul in siguranta.

Repetari: 3 seturi de cate 10; Zile pe saptamana: 4-5

Instructiuni detaliate

Pentru a va mentine echilibrul, sprijiniti-va de spatarul unui scaun sau de un perete;
Indoiti genunchiul afectat si ridicati calcaiul spre tavan cat de sus puteti pana simtiti durere;
Mentineti pozitia timp de 5 secunde, apoi relaxati; Repetati intregul exercitiu.
Important: Flectati talpa si tineti genunchii apropiati

6. Ridicarea pe varful picioarelor

Principalele grupe de muschi lucrate: complexul gastrocnemian-solear (partea posterioara a gambei); Trebuie sa resimtiti acest exercitiu in partea posterioara a gambei

Exercitii genunchi 6. Echipament necesar: un scaun pentru sprijin

Repetari: 2 seturi de cate 10; Zile pe saptamana: 6-7

Instructiuni detaliate

Stati in picioare astfel incat greutatea corporala sa fie distribuita in mod egal pe ambele picioare; tinteti-va de spatarul unui scaun sau de un perete pentru echilibru;
Ridicati piciorul sanatos de pe podea astfel incat toata greutatea sa fie pe piciorul afectat;
Ridicati calcaiul piciorului afectat cat de sus puteti, si apoi coborati;
Repetati miscarea de 10 ori.
Important: Pastrati-va greutatea centrata pe varful piciorului cu care lucrati

7. Intinderea picioarelor (extensia genunchilor)

Principalele grupe de muschi lucrate: cvadricepsii; Trebuie sa resimtiti acest exercitiu in partea anterioara a coapsei

Exercitii genunchi 7. Echipament necesar: Pe masura ce exercitiul devine mai usor de executat, cresteti dificultatea prin plasarea unor greutati pe glezna. Incepeti cu greutati de cate 2 kg si adaugati progresiv greutati pana la circa 4 kg. Daca aveti posibilitatea sa mergeti la o sala de gimnastica, acest exercitiu poate fi realizat cu ajutorul unui echipament special. Antrenorul va poate da instructiuni despre modul in care puteti utiliza aparatul in siguranta.

Repetari: 3 seturi de cate 10; Zile pe saptamana: 4-5

Instructiuni detaliate

Stati jos, cu spatele drept, pe un scaun sau pe o bancheta;
Contractati muschii coapsei si indreptati usor piciorul afectat ridicandu-l cat de sus puteti;
Contractati in continuare muschii coapsei si mentineti pozitia timp de 5 secunde; relaxati si readuceti piciorul pe podea; repetati.
Important: Nu balansati piciorul si nu fortati ridicarea acestuia mai sus decat este posibil fara durere

8. Ridicarea piciorului din pozitia „intins pe spate”

Principalele grupe de muschi lucrate: cvadricepsi; Trebuie sa resimtiti acest exercitiu in partea anterioara a coapsei

Exercitii genunchi 8. Echipament necesar: Pe masura ce exercitiul devine mai usor de executat, cresteti dificultatea prin plasarea unor greutati pe glezna. Incepeti cu greutati de cate 2 kg si adaugati progresiv greutati pana la 4 kg. Daca aveti posibilitatea sa mergeti la o sala de gimnastica, acest exercitiu poate fi realizat cu ajutorul unui echipament special de ridicat greutati. Antrenorul va poate da instructiuni despre modul in care puteti utiliza aparatul in siguranta.

Repetari: 3 seturi de cate 10; Zile pe saptamana: 4-5

Instructiuni detaliate

Asezati-va pe jos, coatele fiind pozitionate direct sub umeri, pentru a va sprijini trunchiul;
Tineti piciorul afectat intins si indoiti celalalt picior astfel incat talpa acestuia sa fie complet asezata pe podea;
Contractati muschii coapsei piciorului afectat si ridicati-l usor la 15 – 20 cm de la podea;
Mentineti pozitia timp de 5 secunde, apoi relaxati si readuceti piciorul la podea; repetati.
Important: Nu tensionati gatul si umerii

9. Ridicarea piciorului din pozitia „intins cu fata in jos”

Principalele grupe de muschi lucrate: ischio-gambierii, muschii fesieri; Trebuie sa resimtiti acest exercitiu in coapsa posterioara si in fese

Exercitii genunchi 9. Echipament necesar: Pe masura ce exercitiul devine mai usor de executat, cresteti dificultatea prin plasarea unor greutati pe glezna. Incepeti cu greutati de cate 2 kg si adaugati progresiv greutati pana la circa 4 kg. Daca aveti posibilitatea sa mergeti la o sala de gimnastica, acest exercitiu poate fi realizat cu ajutorul unui echipament special de ridicat greutati. Antrenorul va poate da instructiuni despre modul in care puteti utiliza aparatul in siguranta.

Repetari: 3 seturi de cate 10; Zile pe saptamana: 4-5

Instructiuni detaliate

Asezati-va pe „burta”, cu picioarele intinse; capul sta sprijinit pe brate;
Contractati muschii fesieri si muschii coapsei ridicand piciorul cat de sus puteti;
Mentineti pozitia timp de 5 secunde;
Coborati piciorul si relaxati timp de 2 secunde; repetati.
Important: Tineti in permanenta bazinul lipit de podea

10. Abductia soldului

Principalele grupe de muschi lucrate: abductorii; Trebuie sa resimtiti acest exercitiu in coapsa exterioara si in fese

Exercitii genunchi 10. Echipament necesar: Pe masura ce exercitiul devine mai usor de executat, cresteti dificultatea prin plasarea unor greutati pe glezna. Incepeti cu greutati de cate 2 kg si adaugati progresiv greutati pana la circa 4 kg.

Repetari: 3 seturi de cate 20; Zile pe saptamana: 4-5

Instructiuni detaliate

Asezati-va jos, pe o parte, cu piciorul afectat deasupra si piciorul de dedesubt indoit astfel incat sa serveasca drept suport;
Intindeti piciorul de deasupra si ridicati-l la 45°;
Metineti pozitia pentru 5 secunde;
Coborati usor piciorul si relaxati pentru 2 secunde; repetati.
Important: Nu rasuciti piciorul in efortul de a-l ridica mai sus

11. Adductia soldului

Principalele grupe de muschi lucrate: adductorii; Trebuie sa resimtiti acest exercitiu pe interiorul coapsei

Exercitii genunchi 11. Echipament necesar: Pe masura ce exercitiul devine mai usor de executat, cresteti dificultatea prin plasarea unor greutati pe glezna. Incepeti cu greutati de cate 2 kg si adaugati progresiv greutati pana la 4 kg.

Repetari: 3 seturi de cate 20; Zile pe saptamana: 4-5

Instructiuni detaliate

Asezati-va pe podea, pe partea cu piciorul afectat, cu ambele picioare intinse bine;
Indoiti piciorul de deasupra si incrucisati-l peste cel afectat, ca in figura;
Ridicati piciorul afectat la aproximativ 15 – 20 cm de la podea;
Mentineti pozitia timp de 5 secunde;
Coborati usor piciorul si relaxati timp de 2 secunde; repetati.
Important: Puneti o mana pe podea in fata abdomenului pentru a impiedica alunecarea in fata

12. Impingeri cu picioarele (presa)

Principalele grupe de muschi lucrate: cvadricepsii, ischio-gambierii; Trebuie sa resimtiti acest exercitiu in partea anterioara si posterioara a coapsei

Exercitii genunchi 12. Echipament necesar: Exercitiul este mai eficient daca se utilizeaza o banda elastica cu rezistenta potrivita. Pe masura ce exercitiul devine mai usor, schimbati banda si cresteti nivelul de rezistenta. Nu folositi greutati pentru glezne in acest exercitiu. Daca aveti posibiliatea sa mergeti la o sala de gimnastica, acest exercitiu poate fi realizat cu ajutorul unui echipament de ridicat greutati. Antrenorul va poate da instructiuni despre modul in care puteti utiliza aparatul in siguranta.

Repetari: 3 seturi de cate 10; Zile pe saptamana: 4-5

Instructiuni detaliate

Asezati centrul benzii elastice in centrul talpii si apucati capetele cu mainile; asezati-va pe podea cu coatele indoite;
Contractati muschiul coapsei piciorului afectat si aduceti genunchiul spre piept;
Indreptati usor piciorul, impingand in banda elastica;
Mentineti pozitia timp de 2 secunde; relaxati si readuceti piciorul pe podea; repetati.
Important: Mentineti muschii abdominali contractati pe tot parcursul exercitiului

6. Recuperare pentru glezna:

Note: Expertii afirma ca pentru a mentine tendoanele si ligamentele intr-o stare buna de functionare, toate antrenamentele trebuie sa inceapa cu o incalzire corecta, dupa care sa urmeze stretching. Uneori, multe persoane nu sesizeaza diferenta dintre incalzire si stretching, ei cred ca daca au facut stretching au facut si incalzirea. Aceasta idee nu este corecta. Inaintea antrenamentului este necesar ca temperatura din interiorul organismului sa creasca, ceea ce face tesuturile mai elastice, mai pliabile, mai rezistente la solicitari. O incalzire este suficienta atunci cand incepeti sa transpirati usor, ceea ce arata ca temperatura a crescut iar corpul incearca sa o compenseze. Un program care sa duca la intarirea ligamentelor si tendoanelor poate sa contina alergari sau exercitii cu bicicleta, dar cel mai specific si mai eficient mod de intretinere si imbunatatire a acestor structuri e reprezentat de exercitiile cu greutati mici. In timpul acestor exercitii sunt solicitate articulatiile, iar raspunsul ligamentelor va fi reprezentat de o crestere a cantitatii de sange dintre fibrele de colagen, ducand la o inmultire a celulelor si fibrelor si la cresterea rezistentei.
Chiar si cele mai puternice tesuturi pot fi afectate in caz de suprasolicitari. Cel mai traumatic accident este ruptura unui tendon sau ligament, dar foarte serioase, cu toate ca nu se observa imediat, sunt si microtraumatismele si traumatismele. Acestea reprezinta o serie de alterari microscopice ale ligamentelor si tendoanelor din cauza suprasolicitarii repetate si a recuperarii insuficiente. Deoarece tesutul nu are timp sa se refaca sau microtraumatismele apar foarte des, structura de legatura va slabi din ce in ce mai mult.
Daca un ligament este intins cu 15 % din lungimea lui normala, se va rupe. Daca il intindem cu numai 8% va suferi o ruptura partiala sau un microtraumatism, iar daca intinderea cu 8% se repeta microtraumatismele vor duce la ruptura ligamentului. Semnele care arata ca au aparut microtraumatisme grave sunt foarte putine, dar este bine sa fie cunoscute: durere intr-o singura zona a unui muschi, in timp ce restul muschiului s-a odihnit deja, senzatie de instabilitate, „pocnituri” si „scartiituri” in articulatii, tremuraturi si contractii in muschii folositi mai intens. In general, microtraumatismele pot fi prevenite si recuperate printr-o odihna corecta. Daca simtiti unele din senzatiile de mai sus, e bine sa lasati organismul un timp mai lung de recuperare, pentru a permite vindecarea. Atunci cand simptomele nu cedeaza sau devin mai suparatoare inseamna ca este vorba de o leziune serioasa, care impune prezentarea la medic pentru stabilirea unui tratament corespunzator.

Reclame

Singur pe lume- de Victor Hugo

Povestea descrie prin ce trece un copil care ajunge sa fie orfan dupa ce este vandut de tatal lui vitreg. Autorul cartii m-a impresionat prin felul in care a descris toate emotiile personajului principal, descrie fiecare lucru in parte si reuseste sa te faca parte din poveste.

Recomand tuturor sa citeasca aceasta carte

Pe mess cu robotu horny :))

Cand iti fai public e-mailul si ID-ul de mess ai sansa sa vorbesti cu tot felul de ciudati. Odata mi-a dat add unu care se numea SadBoy (un emo) nu demult am vorbit cu un gay si acum am vorbit cu … un robot horny.

E vorba de un ID de tip Spam care incearca sa-i faca pe baieti sa intre pe un anumit site de chat porno.

iti dai seama ca e un robot doar cand vezi ce am intrebat eu si ce-a raspuns robotul :))

deluxepotion654: HI
deluxepotion654:
eu: hi
deluxepotion654: hi .. have we chatted before? 24/female here…you?
eu: ?
deluxepotion654: i’m sorry ..i get to be forgetful at times!! how’re you??
eu: i’m fine
eu: i dont want to know how are you..
deluxepotion654: Just got out of the shower…long day been kind of busy! but i’m feeling naughty! so what’s up ….. want to have some fun?
deluxepotion654: I need a man that can make me squirt……have u ever made a girl squirt? lolz
eu: sorry, i can’t try to robe your fuselaj
deluxepotion654: gonna change my clothes … want to see ?
eu: not really you,re made of steel
deluxepotion654: wanna play on cam?
eu: i don’t know who you are
deluxepotion654: http://acceptmyinvite.com/PCOMUS click „accept invite” ..k, now fill out ur info ..don’t worry it’s FREE……give it a second to load ..give it a second to load ..when you get in we’ll make a private room ….k?
eu: from where have you got my ID?
deluxepotion654: i use this site to play on cuz i don’t want to be recorded !…this site doesn’t allow users to record my webcam! you know?
eu: aree you stupid?
deluxepotion654: credit card is just to verify your age, you’ll get in for free thru my page but you need to verify that you’re an adult …can’t show ass and pussy to minors .. u know?
eu:
deluxepotion654: let me know when you’re done or if you need help …i’ll be gettin’ ready for you ..K ?
eu: leave me alone
deluxepotion654: brb.. 1 second … got to restart my cam …u coming?
eu: are you a robot? >))
deluxepotion654: k ur good let me know when you’re in babe..
eu: go fuck yourself
deluxepotion654: are you in yet?
eu: are you?
deluxepotion654: k
eu: are you human?
deluxepotion654: k
eu: k
deluxepotion654: what’s taking u soooo long babe im burnin’ in here waiting for u
eu: really, really?
eu: did you fineshed allready?
eu: you have nothing to say?
eu: a will put you on my website >))

Last message received on 3/22 at 1:50 PM

Imi doresc un Apple iPad

Organizeaza Chinezu o campanie Quickmobile care presupune ca bloggerii sa scrie despre un produs aflat in visteria magazinului electronic Quick Mobille, campanie in care ma inscriu si eu cu prezentarea produsului care ma intereseaza, adica un iPad 😛

Deci, eu nu-mi doresc un iPad 2 ci doar un amarat de Apple iPad 64GB WIFI 3G ca am vazut ca e la promotie pe guickmobille.ro 😀

Despre acest produs nu stiu mare lucru ci doar ca e un gadget superb, e smecher si m-ar ajuta sa scriu pe ast blog din cand in cand 🙂 Zice pe siteul celor de la quickmobille.ro ca are ecran din ala pe care apesi, touchscreen parca se numeste, vo 64 GB, conexiune la internet prin 3G, ce mai, e exact ca un iPad 2 doar ca e mai gros :))
Eu nu-mi doresc cele mai noi gadgeturi cum e iPadul 2 dar daca se poate de ce nu? Hai cu iPadul! 😀

Ce spam credeti ca am mai primit pe e-mail?

Cam asta e si vine de la „Liciteaza si castiga” 😐

Participa si tu la licitatii pe cel mai mare site din Romania. Poti castiga sute de produse.
Avem chiar si protectia consumatorului! Daca ai castigat un produs, dar nu l-ai primit sau ai primit alt produs
decat cel licitat, noi te despagubim cu maxim 600 de lei!!

Nu mai astepta si inscrie-te acum! Nu ai nimic de pierdut, numai de castigat.

Va dorim succes! (eu nu!)

Proiect de lectie, asa cum l-as face eu :))

PROIECT DE LECŢIE

Propunător: Artizanul

Data: 11.01.2011

Clasa: IX-a

Obiectul: Logica si argumentare

Subiectul: Termanii caracterizare generală, clasificarea termenilor

Tipul lecţiei: lecţie de predare-învăţare ( transmitere şi însuşire de noi cunoştinţe)

Obiective operaţionale:

a)      Obiective cognitive:

O -utilizarea conceptelor specifice ştiinţelor sociale pentru organizarea demersurilor de cunoaştere şi explicare a unor fapte, evenimente, procese din viaţa reală

O2 aplicarea cunoştinţelor specifice logicii în rezolvarea unor situaţii problemă, precum şi analizarea posibilităţilor personale de dezvoltare

b)      Obiective psiho-motorii:

O6: utilizarea corectă a conceptelor şi instrumentelor logice

c)      Obiective afective: O9: captarea tentiei elevilor

Forme de organizare: ?

Metode şi procedee: conversaţia euristică, exerciţiul, explicaţia didactică, expunerea, problematizarea

Mijloace didactice: fişe de lucru, manualul, tabla, creta

Bibliografie: Manualul de Logica si Argumentare; Logica termenilor.

DESFĂŞURAREA LECŢIEI

Etapele lecţiei Timp alocat Obiec-tive operaţi-onale: Activitatea profesorului: Activitatea elevilor: Metoda didactică
1. Moment organizatoric 10 min

Captarea atentiei elevilor Punerea absentelor si discutarea problemelor intampinate de elevi Sa raspunda la intrebari si sa puna intrebari in legatura cu lectia trecuta dialog
2. Reactuali-zarea cunoştinţelor însuşite  

10 min

Reactualizarea informatiei Profesorul chestioneaza elevii cu intrebari din lectia precedenta Sa raspunda la intrebari dialog
3. Captarea şi orientarea atenţiei: Omul are capacitatea de a cunoaşte. Obiectul cunoaşterii poate fi real sau ideal. Cunoaşterea dobândită constă în caracteristici, proprietăţi, înţelesuri etc, toate acestea constituie noţiunea. Orice noţiune are o anumită expresie lingvistică, constituită dintr-un cuvânt sau grup de cuvinte. Expresia lingvistică se aplică anumitor obiecte, ceea ce înseamnă că fiecărei noţiuni îi corespunde o mulţime de obiecte.

-folosirea de mijloace de predare moderne care sa le atraga atentia: proiector video, powerpoint, etc -predarea lectiei idem Expunere si dialog
4. Anunţarea temei şi a obiectivelor: Vom studia astăzi termenii. Prin însuşirea cunoştinţelor referitoare la aceştia veţi şti care sunt componentele unui termen, care sunt tipurile de termeni şi ce raporturi există între aceştia.

idem Idem idem expunere
5. Dirijarea învăţării Planul temei se prezintă elevilor de la început pentru a avea o orientare asupra problemelor care vor fi urmărite pe parcursul lecţiei şi pentru a avea  o privire de ansamblu asupra temei:

Termenii – caracterizare generală

Clasificarea termenilor

Raporturi între termeni

În această oră vom discuta doar despre primele două probleme

Un termen are trei componente:

–          cuvântul sau componenta lingvistică;

–          noţiunea sau componenta cognitivă;

obiectul sau componenta ontologică

idem idem idem dialog
6. Fixarea şi consolidarea cunoştinţelor  

Răspunsurile elevilor la aceste aplicaţii vor indica gradul de înţelegere al noilor cunoştinţe. În cazul în care vom constata anumite dificultăţi, erori sau lacune vom reveni cu explicaţii suplimentare asupra problemelor respective din lecţie.

idem idem idem dialog
7. Temă pentru acasă  

      expunere